Caldura imensa...soarele amiezii mi se scurge printre gene...oameni albastri...nulitate.
Piata Unirii se afunda in siluete iar eu sunt singura in multime.
Zgomot, rasete cristaline, nervi incordati la maxim...liniste.
Ma ridic...ma uit la propriul cadavru, torturat de creatie si scriu, sau cel putin el scrie...eu simt.
Simt viata in orice tresarire, simt gingasia meschina a soarelui, simt vantul ce-mi patrunde privirea fantomatica.
Plang...plang marii sa m-adopte, plang cerului sa nu ma uite, imi plang mie cerandu-mi iertare.
Adorm...adorm in bratele lunii, cu lacrimile inca amare...suspin.
Soarele amiezii isi cere iertare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu